Statut
I. PRINCIPII GENERALE
Art.1 – Uniunea Vatra Românească este o organizaţie social-culturală şi de atitudine civică a românilor de pretutindeni. Ea este constituită a fi un segment important al societăţii civile, având caracter neguvernamental şi independent, nefiind subordonată nici unui partid sau organizatii.
Art.2 – Uniunea Vatra Românească este continuatoarea şi susţinatoarea idealurilor de reîntregire, unitate, integritate teritorială, independenţă, suveranitate şi demnitate naţională.
Art.3 – Uniunea Vatra Românească militează pentru renaşterea spirituală si morală a poporului român, pentru instaurarea unui climat democratic, pentru toti fiii patriei, fără deosebire de naţionalitate, sex, religie si convingeri politice.
Uniunea Vatra Românească apără drepturile tuturor cetăţenilor ţării şi cultivă sentimentul apartenenţei la patria mamă românilor care trăiesc dincolo de fruntarii.
Art.4 – Uniunea Vatra Românească se pronunţă impotriva oricăror manifestări de şovinism si rasism şi se opune tendinţelor de separatism şi autonomie teritorială sau regionalizare pe criterii etnice. Ea acţionează în conformitate cu principiile Cartei O.N.U. şi militează pentru integrarea României in Uniunea Europeană ca stat independent, pentru o Europă a naţiunilor.
Uniunea Vatra Românească îşi însuşeşte principiile de egalitate şi bună colaborare între state, elaborată de U.E.
II. OBIECTIVELE UNIUNII VATRA ROMÂNEASCĂ
Art.5 – Uniunea Vatra Românească are următoarele obiective:
a. cunoaşterea, respectarea şi valorificarea trecutului istoric al românilor, etnogenezei şi continuitaţii lor in spaţiul carpato-danubiano-pontic;
b. cultivarea şi răspâdirea valorilor culturale ale neamului românesc, continuarea tradiţiilor “Şcolii Ardelene”, “ASTREI” şi altor instituţii naţionale;
c. apărarea unităţii statale, integritaţii teritoriale, precum şi a suveranităţii şi demnităţii României, consfinţite prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918, protejarea limbii naţionale şi a fiinţei poporului român;
d. repunerea în drepturi a tradiţiilor culturale şi sociale, în acord cu credinţa şi moala creştină;
e. sprijinirea prin toate mijloacele legale, a drepturilor şi intereselor românilor de pretutindeni;
f. dezvoltarea şi întărirea relaţiilor de întelegere, colaborare şi prietenie cu cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale, sprijinirea păstrării spiritualităţii lor în conformitate cu Constituţia României şi normele internationale;
g. apărarea drepturilor şi intereselor naţionale ale poporului român, respectarea Constituţiei şi legilor ţării, a Declaraţiei universale a drepturilor omului, a Actului final al Conferinţei de la Helsinki;
h. colaborarea cu uniuni, societăţi, asociaţii similare din ţară si străinătate, cu alte instituţii socio-culturale, organizaţii profesionale şi politice;
i. cultivarea respectului faţă de limba română, limba oficială a statului Român, susţinând cu fermitate statutul ei de limbă oficială, fără a împiedica sau îngrădi folosirea, ca mijloc de comunicare a limbii materne de către persoane aparţinând minorităţilor naţionale;
j. cunoasterea şi respectarea adevărului cu privire la realităţile istorice, geografice, demografice şi culural-artistice ale poporului român, pentru a fi transmise nealterate generaţiilor viitoare;
k. susţinerea procesului de dezvoltare a vieţii spirituale, învăţământului, creaţiei populare şi folclorului, precum şi a tradiţiilor religioase şi de muncă;
l. implicarea in apărarea şi conservarea patrimoniului naţional.
III. FORME DE ACTIVITATE
Art.6 – În vederea realizării obiectivelor sale, Uniunea Vatra Românească:
a. utilizează mijloacele mass-media pentru promovarea programului şi a acţiunilor, pentru exprimarea poziţiei Uniunii in probleme de interes naţional, prin articole, apeluri, comunicate, moţiuni, rezoluţii, declaraţii, intervenţii la posturile de radio şi televiziune;
b. organizează conferinţe, sesiuni ştiinţifice, simpozioane, expuneri-dezbateri pe diverse teme, seri culturale şi omagiale, spectaole cultural-artistice, festivaluri, alte manifestări cu caracter cultural-educativ, acordând o atenţie aparte educării in spirit patriotic a generaţiilor tinere;
c. sprijină efectuarea cercetării şi elaborării de studii şi lucrări originale în domenii ca: literatură, istorie, geografie, etnografie, folclor, artă, ştiintă etc. in scopul publicării lor în ţară şi străinătate;
d. instituie şi acordă premii pentru diverse acţiuni ştiinţifice, literar-artistice etc, burse de studii în ţară şi străinătate specialiştilor din domeniul artei şi culturii, precum şi elevilor şi studentilor merituoşi;
e. iniţiază şi desfăşoară activităţi filantropice;
f. crează instituţii culturale şi ştiinţifice, in vederea realizării ţelurilor sale: centre de cercetare, fundaţii, atenee, organe de presă, edituri, fonduri documentare, bănci de date, studiouri audio-vizuale, agenţii de impresariat artistic, agenţii de turism etc;
g. promovează relaţii de colaborare cu personlităţi şi specialişti din ţară şi de peste hotare;
h. realizează schimburi de opinii, de publicaţii, de delegaţii şi formaţii cultural artistice, cu fundaţii, instituţii şi societăţi sau asociaţii social-culturale şi ştiinţifice din ţară si din străinătate;
i. colaborează cu autorităţile locale şi centrale pentru buna realizare a obiectivelor sale;
j. prezintă şi susţine, în faţa forumurilor de decizie, punctele de vedere şi interesele Uniunii.
IV. CALITATEA DE MEMBRU AL UNIUNII VATRA ROMÂNEASCĂ. DREPTURI ŞI INDATORIRI
Art.7 – Pot fi membri ai Uniunii Vatra Românească cetăţenii români, fără deosebire de origine etnică, religie, sex, categorie socială, opţiuni politice şi filosofice, cetăţenii români stabiliţi peste hotare precum si cetăţeni ai altor ţări, români sau de alte naţionalităţi, dacă recunosc statutul si programul Uniunii şi participă la înfăptuirea obiectivelor sale şi dacă au împlinit vârsta de 18 ani.
Primirea in Uniune se face pe baza unei adeziuni aprobate de Comitetul Director.
Art.8 – Pot adera la Uniune persoane juridice, asociaţii, ligi, societăţi, cluburi etc, dacă recunosc statutul şi programul şi doresc să participe la infăptuirea obiectivelor Uniunii.
Art.9 – Nu pot fi membri ai Uniunii Vatra Românească persoanele compromise pentru activitatea lor îndreptată împotriva statului şi poporului român, ori pentru fapte potrivnice legilor, ordinii de drept şi moralei publice.
Drepturile membrilor
Art.10 – Memnbrii Uniunii Vatra Românească au următoarele drepturi:
a. să participe la activităţile şi manifestările organizate de Uniune, exprimându-şi liber opiniile;
b. să participe cu vot deliberativ la luarea hotărârilor în cadrul organizatoric instituit;
c. să aleagă şi să fie ales în funcţii şi organe de conducere ale Uniunii la toate nivelurile;
d. să aibă acces la mijlocele de informare şi publicaţiile Uniunii şi să folosească bunurile pe care Uniunea le pune la dispoziţia membrilor săi;
e. să beneficieze de sprijinul Uniunii pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime;
f. să beneficieze, in limitele posibilităţilor financiare, de ajutoare în vederea instruirii, pentru participarea la manifestări culturale sau ştiinţifice, precum şi pentru colaborarea cu alte asociaţii sau persoane, în vederea realizării programului Uniunii.
Indatoririle membrilor
Art.11 – Membrii Uniunii Vatra Românească Cluj au următoarele îndatoriri:
a. să respecte statutul şi hotărârile adoptate de către structurile de conducere ale Uniunii, să îndeplineasca sarcinile încredinţate şi să participe la acţiunile la care sunt convocaţi;
b. să se comporte, in orice imprejurare, cu demnitate şi să dea dovadă de ţinută morală şi civică;
c. să respecte Constituţia si legile ţării, principiile democratice şi drepturile omunlui;
d. să militeze pentru apărarea, unitatea şi demnitatea maţională;
e. să plătească cotizaţia de membru.
Sancţiuni
Art.12 – În cazul săvârşirii unor abateri de la Statut, membrilor Uniunii Vatra Românească li se poate aplica una din următoarele sancţiuni :
a. avertisment;
b. supendarea sau înlocuirea din funcţia ocupată in organul de conducere al Uniunii;
c. excluderea din Uniune.
Sancţiunea se aplică de către Biroul filialei sau sucursalei direct suboronate.
Împotriva sancţiunii se poate formula plângere la Consiliul filialei, hotărârea acestuia fiind definitivă.
Plângerea împotriva sancţiunilor aplicate membrilor, birourilor şi consiliilor filiale şi ai sucursalelor se soluţionează de către Comitetul Director al Uniunii.
Art.13 – Excluderea din Uniune este o sancţiune excepţională şi se aplică pentru următoarele fapte:
a. comiterea uneia din faptele prevăzute la art.9 al prezentului Statut;
b. descoperirii ulterioare a unor fapte care-l fac pe cel în cauză incompatibil cu calitatea de membru;
c. încălcării statutului Uniunii;
d. neplata cotizaţiei timp de 12 luni.
Art.14 – Calitatea de membru al Uniunii încetează prin demisia celui în cauză.
V. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ŞI FUNCŢIONAREA UNIUNII VATRA ROMÂNEASCĂ
Art.15 – Structura organizatorică a Uniunii Vatra Românească are la bază criteriul teritorial şi cuprinde:
a. filiale şi sucursale municipale, orăşeneşti şi comunale.
Art.16 – Organele de conducere ale Uniunii Vatra Românească sunt:
a. Conferinţa Uniunii;
b. Comitetul Director;
c. Biroul Executiv.
Art.17 – Conferinţa Natională a Uniunii Vatra Românească este forul suprem de conducere al Uniunii. Ea este constituită din reprezentanţii aleşi de conferinţele filialelor şi sucursalelor, în conformitate cu normele de reprezentare stabilite de Comitetul Director.
Conferinţa Uniunii se convoacă la intervale de 4 ani şi, în mod exceptional, ori de câte ori este nevoie, din iniţiativa şi la cererea a cel putin jumătate plus 1 din numărul total de membri ai Comitetului Director.
Art.18 – Conferinţa Naţională a Uniunii Vatra Românească are următoarele atribuţii:
a. adoptă şi modifică statutul şi programul Uniunii;
b. stabileşte strategia şi tactica Uniunii în vederea realizăii obiectivelor sale;
c. adoptă hotărâri pentru realizarea programului Uniunii;
d. analizează activitatea desfăşurată de birourile filialelor şi sucursalelor;
e. analizează activitatea desfăşurată de Comitetul Director în perioada dintre conferinţe;
f. alege preşedintele Uniunii, Comitetul Director si Comisia de Cenzori.
Art.19 – Comitetul Director este organul de conducere al Uniunii în intervalul dintre conferinţele naţionale şi se alege pe o perioadă de 4 ani.
Art.20 – Comitetul Director este alcătuit din Biroul Executiv si membri aleşi.
Numărul membrilor Comitetului Director se stabileşte de Conferinţa Uniunii.
Sunt membri de drept ai Comitetului Director preşedinţii filialelor şi sucursalelor.
Art.21 – Comitetul Director are următoarele atribuţii:
a. urmăreşte concretizarea şi aducerea la îndeplinire a hotărârilor Conferinţei Uniunii;
b. asigură coordonarea activităţii filialelor şi sucursalelor Uniunii, în spiritul statutului şi hotărârilor Uniunii;
c. constituie şi îndrumă comisiile de lucru ce vor funcţiona in cadrul Comitetului Director;
d. elaborează şi aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Uniunii Vatra Românească;
e. stabileşte normele de reprezentare şi modalitatea alegerii delegaţilor pentru Conferinţa Naţională;
f. aprobă bugetul anual al Uniunii;
g. aprobă premii, burse de studii în ţară şi străinătate precum şi ajutoare filantriopice;
h. apobă interimatul în funcţiile de vicepreşedinţi şi secretar general, în cazuri de forţă majoră, până la convocarea Conferinţei.
Art.22 – Comitetul Director se reuneşte în şedinţe săptămânale.
Şedinţele Comitetului Director sunt statutare în prezenţa a cel puţin doua treimi dintre mebrii săi, putându-se adopta hotărâri cu jumătate plus unu din numărul celor prezenţi.
Art.23 – Comitetul Director este compus dintr-un număr de 9 – 15 membri, aleşi de Conferinţa Uniunii.
Art.24 – Biroul Executiv al Comitetului Director este format din 5 membri: preşedinte, trei vicepreşedinţi şi un secretar.
Biroul Executiv conduce activitatea curentă a Uniunii, aprobă organigrama personalului, statul de funcţii, angajează şi destituie funcţionarii Uniunii.
Vicepreşedinţii Biroului Executiv coordonează comisiile de specialitate ale Uniunii şi răspund de următoarele domenii de activitate:
a. cultură, învăţâmânt, propagandă, tipărituri, tineret şi sport;
b. economie, societăţi lucrative, buget, finanţe, sponsorizări, pobleme juridice;
c. organizatoric, relaţii cu partidele politice şi organizaţiile socităţii civile, cu românii din diaspora şi cu structurile de conducere statală.
Secretarul răspunde de problemele curente ale Uniunii Vatra Românească Cluj.
Art.25 – Funcţiile de preşedinte al Uniunii Vatra Românească, precum şi cele de vicepreşedinţi, preşedinţi de filială, sunt incompatibile cu funcţiile similare din partide politice, la nivel central sau în teritoriu.
Preşedintele reprezintă Uniunea Vatra Românească în raporturile cu alte orgnisme sau organizaţii şi poate da mandat de reprezentare vicepreşedinţilor sau secretarului.
Art.26 – Filialele judeţene şi subfilialele adoptă forme şi modalităţi de lucru similare cu cele de la nivel central.
Art.27 – Filialele si subfilialele Uniunii au autonomie în desfăşurarea activităţilor proprii şi în administrarea fondurilor de care dispun.
Art.28 – Veniturile Uniunii Vatra Românească şi ale filialelor provin din cotizaţiile membrilor, donaţii, comercializarea unor publicaţii proprii sau a celor oferite spre vânzare şi din alte surse si activităţi economice legale.
Cotizaţiile se achită lunar, limita minimă fiind lăsate la aprecierea Comitetului Director.
Elevii şi studenţii, precum şi persoanele cu venituri modeste vor cotiza o sumă simbolică.
Art.29 – Veniturile Uniunii şi ale filialelor sunt păstrate în conturi C.E.C. sau bancare şi sunt administrate potrivit intrereselor Uniunii şi filialelor.
Art.30 – Comisiile de cenzori verifică modul de administrare a veniturilor şi întocmesc rapoarte de activitate potrivit dispoziţiilor legale sau ale conducerii Uniunii, avizează dările de seamă referitoare la cheltuielile anuale, care sunt supuse aprobării organelor de conducere ale Uniunii.
Art.31 – Alegerea organelor de conducere la Conferinţa Naţională sau conferinţele filialelor se face prin vot deschis cu majoritate simplă de voturi.
Art.32 – Uniunii Vatra Românească Cluj are creată Organizaţia de Tineret Uniunea Vatra Românească Cluj, care funcţionează după statut propriu, aprobat de Comitetul Director.
VI. DISPOZIŢII FINALE
Art.33 – Uniunii Vatra Românească se disociază de orice activitate de grup sau individuală care este contrară statutului şi programului Uniunii, pornind de la principiul de drept că răspunderea juridică este personală şi revine celui care s-a abătut de la dispoziţiile legii şi ordinii de drept.
Art.34 – Statutul Uniunii Vatra Românească Cluj are intâietate faţă de documentele similare din filiale şi sucursale.
Art.35 – Comitetul Director poate acorda titlul de membru de onoare al Uniunii unor personalităţi marcante ale vieţii publice.
Art. 36 – Uniunea Vatra Românească Cluj este persoană juridică, posedă ştampilă şi însemne proprii.
Art.37 – Uniunea Vatra Românească Cluj are imn propriu ,cântecul Trei Culori, text şi muzică de Ciprian Porumbescu.
Art.38 – Sigla Uniunii Vatra Românească reprezintă conturul României în interiorul căreia este reprezentată printr-o flacără spiritualitatea naţiunii române, alimentată din cultura poporului român, simbolizată printr-o carte.
Art.39 – Drapelul Uniunii Vatra Românească este de culoare galbenă, pe fondul căruia ambele feţe fiind amplasată sigla Unuinii Vatra Românescă Cluj.
Art.40 – Uniunea Vatra Românească Cluj are sediul în municipiul Cluj Napoca.
Art. 41 – Uniunea Vatra Românească Cluj este afiliată la Uniunea Naţională Vatra Românească cu sediul naţional în Târgu Mureş.
CLUJ NAPOCA 22.05.2007




