Aşa cum ne-a obişnuit de mai bine de 20 de ani încoace, UDMR-ul încearcă periodic reacţia societăţii româneşti la tot felul de propuneri şi solicitări care, de cele mai multe ori, depăşesc limitele Constituţiei României şi a uzanţelor internaţionale în domeniul minorităţilor naţionale. Chiar dacă nu obţin întotdeauna ceea ce doresc, prin repetarea şi chiar escaladarea unor asemenea cereri, reuşesc să „imunizeze” treptat organismul social românesc, astfel încât unora încep să li se pară fireşti demersurile extravagante, lipsite de orice bază legală, ale UDMR. Astfel s-a întâmplat şi recent, când consilierii locali ai UDMR au discutat cu primarul municipiului Cluj-Napoca o listă de 11 solicitări, înaintată edilului şef, Sorin Apostu, încă din luna noiembrie, 2009. Nu le cunoaştem pe toate, dar dorim să ne spunem părerea asupra celor mai importante dintre ele, aşa cum rezultă a fi din cele prezentate în presa locală (Făclia, nr.5921, 20 apr. 2010; Mesagerul de Cluj, nr.26, 19-25 apr. 2010).
In fruntea listei figurează un grup de propuneri vizând inscripţionarea monumentelor istorice din oraş în mai multe limbi, printre care şi cea maghiară, şi traducerea în ungureşte a tuturor mesajelor din mijloacele de transport în comun şi a afişelor ce anunţă manifestări publice sau spectacole. Noi, Vatra Românească, chiar considerăm o idee bună inscripţionarea monumentelor istorice în mai multe limbi, cu condiţia să fie vorba despre limbi de circulaţie internaţională, în primul rând engleza, dar nicidecum limba maghiară. In ceea ce priveşte mesajele şi afişele publice, nu vedem care este rostul traducerii lor în ungureşte din moment ce toţi cetăţenii României au datoria să cunoască limba oficială a ţării.
O propunere cel puţin ciudată ni se pare solicitarea ca (ctăm) „la manifestările organizate de municipalitate să poată lua cuvântul şi etnici maghiari”. Noi ştim că acest lucru se întâmplă, şi încă de foarte mult timp. Chiar dacă UDMR-ul şi-a bătut uneori joc de ziua noastră naţională, unde s-a prezentat cu coroane şi mesaje potrivite mai curând unei înmormântări decât unei sărbători, ba chiar au declarat că pentru ei ziua de 1 Decembrie reprezintă o zi de doliu, ungurii au avut întotdeauna dreptul la discurs public. Că nu au solicitat sau nu au dorit întotdeauna să-şi folosească acest drept, este cu totul altceva. Bănuim că ceea ce UDMR-ul a cerut de fapt, însă nu rezultă în mod explicit din cele apărute în presă, este dreptul de a ţine discursuri în limba maghiară şi în general de a se adresa în această limbă în cadrul oricăror manifestări publice, ceea ce ar însemna nu numai o încălcare a legii ci şi o lipsă de politeţe faţă de majoritatea românească, care în general nu cunoaşte limba maghiară. Credem însă că dacă UDMR-ul nu s-ar fi dovedit neloial faţă de statul român, asemenea cerinţe ar fi putut fi luate în considerare, pentru că poporul român este foarte tolerant cu cei care îl respectă.
Cu privire la aşa-zisele inscripţii jignitoare la adresa ungurilor, care s-ar afla pe diferite clădiri şi statui, suntem de acord ca acolo unde adevărul istoric a fost acoperit, şters, alterat sau escamotat să se revină la o formă corectă, cu condiţia ca acest lucru să se întâmple în absolut toate cazurile, inclusiv (de exemplu) în cazul inscripţiei de pe căminul studenţesc „Avram Iancu”, unde interesele UDMR şi ale unor prieteni ai lor au prevalat asupra adevărului istoric, renunţâmndu-se să se spună că cei care au atacat cu sălbăticie acest cămin în mai 1946 au fost grupuri organizate şi înarmate de unguri provenind de la Fabrica „Dermata”, care făceau acest lucru în numele democraţiei populare şi a comunismului care se instaurau atunci în România.
In sfârşit, am ajuns la ultimele două propuneri, care se spune că nu sunt proprii UDMR-ului: schimbarea stemei şi a numelui oraşului. Nu putem să nu apreciem viclenia şi inteligenţa UDMR, care ştie foarte bine să folosească ignoranţa, prostia sau intersul (posibil chiar stimulat) al unora dintre noi, românii. Astfel, UDMR-ul se declară de acord cu prima dintre aceste propuneri (schimbarea stemei), dar se „delimitează” de cea de a doua, respectiv de revenirea la numele de Cluj în loc de Cluj-Napoca. Pe noi nu ne păcăleşte această tactică, pentru că ne-am obişnuit cu veşnicele delimitări ale UDMR faţă de diverse idei subversive sau chiar acţiuni anticonstituţionale ale aşa-zişilor radicali, când de fapt asemenea idei se află înscrise în chiar programul UDMR, iar ceea ce deosebeşte cele două grupări politice sunt doar mijloacele de realizare şi nu obiectivele. Revenind la cele două propuneri, suntem de acord să se discute pe marginea schimbării stemei, în speranţa găsirii unei forme care să-i mulţumească pe cât mai mulţi, dar nu dorim să se revină neapărat la stema medievală din sec.XIV, variantă agreată de UDMR. In ceea ce priveşte schimbarea numelui oraşului, adevărul este că numele de Cluj-Napoca este cel puţin incomod pentru UDMR, şi nu atât pentru că partea a doua a acestui nume nu poate fi tradus în ungureşte ci pentru că acest nume demonstrează că viaţa civilizată nu a început pe aceste meleaguri odată cu venirea ungurilor, aşa cum ar dori ei să se înţeleagă şi cum susţin tratatele de istorie publicate la Budapesta. Argumentaţia făcută de UDMR şi de uneltele, uneori inconştiente, ale acestuia, cum că numele de Cluj-Napoca este o invenţie comunistă a lui Nicolae Ceauşescu reprezintă praf în ochii opiniei publice. Propunerea face de fapt parte dintr-un plan mai general de promovare a elementului unguresc şi de diminuare a celui românesc în ochii vizitatorului străin. Dovada o reprezintă chiar restul propunerilor făcute de UDMR sau acoliţii lui. Astfel, propunerea de schimbare a numelui oraşului merge mână-în-mână cu cea de inscripţionare trilingvă a noului nume, cu cea de traducere în ungureşte a tuturor mesajelor din mijloacele de transport în comun etc. Argumentul că numele de Cluj-Napoca ne-ar fi nefavorabil în cursa pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, la care dorim să candidăm, ni se pare total nefondat. Noi credem că, dimpotrivă, numele de Cluj-Napoca, prin rezonaţa sa istorică şi europeană ar reprezenta un atu în acest sens.
Realitatea este că indiferent cum am numi noi acest oraş, din motive care ţin de istoria lor, pentru unguri el va fi întotdeauna Kolozsvar. Nu ne deranjează neapărat acest fapt, dar nu dorim ca pentru cei circa 17% unguri câţi trăiesc în municipiul nostru acest nume să fie practic impus şi majorităţii, aşa cum nu dorim să ni se impunnă o a doua limbă oficială. România este un stat naţional-unitar şi dorim să rămână astfel. Nu ştim ca în Ungaria, tot un stat naţional, indiferent cum s-ar declara el, să se folosească mai multe limbi oficiale. De ce ar trebui ca în România să fie altfel?!
Comitetul Director,
Uniunea Vatra Românească, Cluj