Archive for the ‘Conferinte’ Category
Clujenii au rememorat ieri victimele ocupaţiei ungare din 1940
Posted by: admin in Conferinte on August 27th, 2009
Uniunea Vatra Românească a fost ieri gazda unui simpozion menit să păstreze vie în amintirea clujenilor teroarea la care au fost supuşi cetăţenii români nevinovaţi, de către armata regală ungară – supranumită “horthysto-fascistă” în anul 1940, după semnarea Dictatului de la Viena. La evenimentul de rememorare a victimelor drumului presărat de sânge al regimului ungar, al cărui scop era să schimbe balanţa demografică înspre unguri, prin orice mijloace, toate acestea intr-o mare de oameni români, au participat: Nicolae Edroiu, preşedintele Comisiei Zonale de Heraldică, prof. dr. Gelu Neamţu, urmaşi ai victimelor atrocităţilor comise de unguri, refugiaţi sau deportaţi şi membrii Noii Drepte.
Dl. Traian Balota, preşedintele UVR filiala Cluj a declarat că în anul 1940, stadiul de slăbire a statului român era acticulat: „Una din marile tragedii asupra poporului român a avut loc în anul 1940 cînd trupul ţării abea articulat în 1918 a fost sfârtecat din nou de ţările fasciste ale vremii. Astfel numai în 74 de zile de la ultimatumul adresat de Uniunea Sovietică din 26 iunie 1940, România a pierdut 34,27 % din teritoriul naţional cu o populaţie de 7.000.000 locuitori, plătind un important tribut de sânge prin cetăţenii ucişi numai pentru că erau români de către armatele statelor cotropitoare”.